Pentru o ciorbă din aceasta de primăvară, care spală mațele și mângâie sufletul, toc precum smintiții o ceapă mijlocie, un morcov mai mare, o jumătate de rădăcină de țelină, o tijă scurtă și subțire de apio (nu-i musai, dar am găsit-o în frigider), o rădăcină de pătrunjel și una de păstârnac. Puteți găsi amestecul tocat de-a gata la raionul de Congelate, dar care mai e farmecul?
Eu ceapa o călesc în oală cu două linguri de ulei de floarea-soarelui, dar puțin, cât să devină sticloasă și să știe vecinii că m-am apucat să fac mâncare. Pun rădăcinoasele mai sus tocate și menționate și, după ce le călesc și pe ele un pic, adaug trei-patru pahare cu apă, sare cât iau de două ori între deștele cu care se-nchină tot creștinul și cinci-șase boabe de piper sparte-n piuă. Tai sub formă de cuburi patru cartofi mici, curățați în prealabil, și-i pun acolo, să fiarbă și ei. După ce au fiert cartofii (se verifică scoțând un cub cu lingura și înțepându-l cu furculița), mai toc o legătură de lobodă, pun și-o mână de frunze de untișor proaspăt (tot prin frigider rătăcit) și-mi torn în cană borș cumpărat din piață, să văd cât e de acru. În funcție de cât de tare se zbârlește părul pe cap, adaug între o juma’ de litru și-un litru de borș în ciorba care fierbe pentru ultimele cinci minute din misiunea ei.
După ce opresc focul, îi pun și câteva frunze de leuștean (proaspăt sau uscat, n-are importanță).
Fiertura asta acră se duce-n jos ca unsă cu pâine boierească, leurdă, telemea de oaie și un păhăruț cu vișinată de casă. Simplu și puțin, ca tot ce este bun.
