Al. O. Teodoreanu, zis „Păstorel“ dintr-o glumă a tatălui său și rămas astfel pentru toți cei ce l-au cunoscut, era fratele mai mare al altui alintat al literelor, Ionel Teodoreanu. Gurmand înrăit şi iubitor de orice băutură în afară de apă, Păstorel a fost un nelipsit al cârciumilor, cu un chef de viaţă şi un umor ieşite din comun.
Într-una dintre cărțile sale, „Gastronomice“ , am găsit o rețetă de „supă aperitivă de sezon”. E o supă simplă de roșii, potrivită pentru cei care țin post (mai găsiți în Obor roșii de-ale noastre, crescute în solarii, am luat eu ieri din toate modelele). Bine, simplă-simplă nu prea e, că a durat aproape jumătate de oră să o strecor prin sită deasă, dar ați înțeles ideea.
Mi-au trebuit așa: opt roșii prunișoare cât mai coapte (astea mi s-au părut mie mai gustoase), puțin ulei de floarea-soarelui, doi-trei căței de usturoi, o ceapă, piper pisat, sare, o crenguță de cimbru și o foaie de dafin. Am tăiat roșiile în două și le-am pus la fiert împreună cu un pahar mare de apă, ceapa tăiată solzișori, usturoiul, foaia de dafin și cimbrul. Le-am lăsat pe toate la foc mic cam juma’ de oră și încă vreo douăzeci de minute am stat (vorba vine stat) să trec prin sită roșiile, ceapa și usturoiul fierte până mi-a amorțit mâna și am obținut un suc de roșii mai gros. Am pus zeama la loc pe foc, am mai subțiat-o cu puțină apă și i-am mai potrivit gustul din sare, piper și un strop de ulei de floarea-soarelui.
Se poate consuma la orice temperatură, de la opărită cât să-ți pice cerul gurii, până la rece sloi. Cu crutoane, smântână sau cuburi mici de telemea veche si iute de oaie. Și cu un fir de pătrunjel sau cu o frunză de busuioc. Și cu o ceșcuță de țuică de care-o fi. Sănătate, Doamne-ajută!
Tuica fiarta?